Cine a fost prima iubire a lui Cătălin Măruță! Pont: o chema Pistol și au avut o relație de doi ani: „Nu era deloc timid”
Detalii neștiute despre prima iubire a lui Cătălin Măruță. Se pare că prezentatorul TV nu era deloc timid și era considerat un fel de Casanova în orașul natal.
Cătălin Măruță și-a ținut ascunsă viața amoroasă. Acum este căsătorit cu artista Andra și au doi copii împreună, însă puțini știu aventurile lui în dragoste din adolescență. Ei bine, surse din anturajul vedetei de la PRO TV povestesc că acesta era un tânăr curtat, deși nu stătea foarte bine la capitolul fizic.
Cine a fost prima iubire a lui Cătălin Măruță!
Cătălin Măruță ar fi avut o iubită pe care o chema Dana Pistol și ar fi avut o relație de doi ani cu ea. Toate se întâmplau în adolescență, atunci când fluturii din stomac erau la ei acasă.
Așadar, prima dragoste a lui Cătălin Măruţa a fost o tânără pe nume Dana Pistol, originară din localitatea gorjeană Bălăneşti. Cei doi au fost împreună timp de doi ani, iar tânăra era mai mare decât Cătălin.
„Era urâţel rău de tot, dar aşa erau toţi băieţii acolo. Plus ca el avea «papagal», nu era deloc timid cu fetele. Dana era mult mai mare ca el. Au fost vreo doi ani şi ceva împreună, cam de când avea el 14-15 ani până pe la vreo 17. El o plăcea mult, îi plăcea cum arată, dar era îndrăgostit de altă fată. De verişoara iubitei lui, Alexandra, o blondă foarte frumoasă cu ochi albaştri”, a declarat un apropiat al prezentatorului TV.
Nu se știe, însă, dacă părinții lui Cătălin Măruță au fost de acord cu această relație, cert este că în tinerețe, prezentatorul TV era un adevărat Casanova și făcea orice ca să impresioneze fetele.
Cătălin Măruță are o carieră de excepţie şi o familie superbă. S-a căsătorit cu Andra în 2008, care după numai trei ani l-a făcut tătic, când s-a născut David, iar în 2015 avea să se nască Eva, fiica lor. Și totuși, Cătălin a avut mai multe relații înainte de actuala soție, iar prima lui mare iubire s-a consumat în liceu.
Andra și Cătălin Măruță trăiesc într-o vilă de lux!
Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz. Au reușit să își clădească o relație fericită bazată pe încredere și iubire cu multă răbdare. Pe lângă dragostea pe care și-o poartă, vedetele stau bine și la capitolul financiar. Cuplul deține o vilă de lux în București, iar recent au publicat câteva imagini din interior.
Andra are o carieră de succes în industria muzicală, iar soțul ei în lumea televiziunii. Astfel, de-a lungul timpului, cei doi au reușit să strângă o avere considerabilă. Vedetele trăiesc o viață de lux, fără griji și lipsuri, iar asta doar datorită muncii lor. Cei doi au reușit să își cumpere și o casă impunătoare în care au parte de tot confortul.
Deși viața lor a fost expusă datorită celebrității, Andra și Cătălin Măruță și-au dorit mereu să trăiască discret. Nu le-au arătat foarte des celor care îi urmăresc momente din intimitatea lor, însă lucrurile s-au schimbat recent. Într-un vlog publicat recent pe Youtube, cu ocazia zilei de naștere a solistei, Andra le-a permis internauților să intre în liva sa de lux pentru câteva minute. Bineînțeles totul s-a întâmplat virtual.
După cum se poate vedea în imagini, locuința vedetei se bucură de un living foarte modern și mare, dar și de o curte impresionantă, extrem de îngrijită, cu o piscină exterioară. Citește tot articolul și vezi imaginile aici.